my storehouse

Intr-un timp as fi zis ca e un miracol, dar am devenit sceptica si numesc “evenimentele” astea in viata “ironii”. GS-ul era un vis din categoria “voi face asta, cand o sa fiu mare”, adica un raspuns la intrebarea aia stupida de la interviuri, “unde te vezi peste 5 ani?” pe care dupa atata timp invatasem sa o ocolesc fara mare bataie de cap, pentru ca nu imi plac raspunsurile stereotipe, si sa intru in subiectele de interviu care ma interesau pe mine (ce vremuri! …interviuri de angajare, hihihihi!). Un obiectiv la care nu ma mai gandeam anul asta pentru ca pur si simplu lucrurile au luat-o brusc pe o directie neprevazuta, la o cotitura la care nu ma asteptam sa ajung acum un an. Dupa cotitura aia a urmat o alta si tot asa, drumul a mers serpuit (desi mie imi plac drumurile drepte, nu-s motociclist de serpentine), aducand in fata mea o serie de provocari noi pe care le-am prins din mers, ca intr-un joc de societate in care cunosti regulile, dar nu iti stii adversarii (partenerii) pentru ca atunci ii vezi, de fapt, pentru prima oara.

Asta a fost introducerea, cam lunga ce-i drept, dar importanta pentru mine (sa-mi clarific starea de “pornire”) pentru ca in scurt timp or sa apara alte schimbari, alte situatii si as putea sa uit…

Ironia, de data asta, este urmatoarea: venisem in Romania sa-mi fac concediu, chitita pe excursia in Turcia, locul unde vreau sa ajung de mult timp. Cu motorul – ideal!  Totul era aranjat, pregatit, motorul in stare buna de functionare, grupul de calatorie omogenizat, bugetul pus la punct, GPS-ul incarcat cu harti, punctele de oprire si timpul alocat stabilite, totul ca la carte. Organizare brici. Dupa drumul la mare, insa, s-a dovedit ca nu e o idee buna sa plec cu chopperul, nu in formatia asta. Bun! Schimbam motorul – am zis. Lucru care s-a indeplinit intr-o saptamana, cu ajutorul unor prieteni de nadejde si printr-un concurs de imprejurari despre care nu vreau sa dau socoteala nimanui. Motorul nou: GS-ul! da, ala din vis. Ocazia era acolo, eu m-am aruncat cu capul inainte si in 3 zile eram noul proprietar al unui BMW de enduro-touring de 71 cai, cu motor de 800 cmc. It couldn’t be better! Totusi, excursia mea in Turcia …era tot ce mi-am dorit pentru vara asta. N-am mai plecat. Poate ca suna ciudat, dar din cauza noului motor, am ramas acasa. Nu m-am incumetat sa pornesc cu el la un drum de 3500 km, din prima. Adica inainte sa ma obisnuiesc cu el. Chestia e ca ieri, dupa ce am mers pana la Veliko cu Sageata (da, ieri seara l-am botezat, cand am ajuns acasa, ii zic “Sageata” ca are nasul ala ascutit, got it?…) am constatat ca motorashul asta al meu merge aproape singur, deci nu am obosit deloc! dupa o zi de touring si plimbat prin Veliko si stat la soare, as fi mers inca vreo 200 km, fara efort prea mare. Deci, puteam sa plec in Turcia. Da, e ironic, totusi nu sunt dezamagita deloc. NU de data asta. Am primit ceva in schimb si de ironie acum …nu pot decat sa rad.

Sageata s-a comportat exemplar! Sunt convinsa ca e cel mi bun motor pentru mine acum. ABS-ul si parbrizul te fac sa simti ca parca esti pasager, adica mergi tu pe motor, dar te duce de fapt motorul singur. Mai stabil, mai confortabil si mai sportiv (in depasiri mai ales), nu cred ca exista in clasa asta. La scos din parcare in panta se lasa putin rugat (totusi, cu ajutorul lui Vladut am iesit si din cele mai “abrupte” locuri de parcare pe care le-am gasit ieri in Veliko), insa pe teren drept il pot impinge cu mana si pune pe cricul central fara probleme. Ce m-a deranjat ieri? …la el, nu, la mine(!) Ca n-am avut echipament adecvat. Imi trebuie costum textil, pantalonii de piele mi se lipisera la un moment dat (dupa lunga plimbare prin oras) de coapse si nu mai putem sa ma misc in ei, iar pe motor, la plecare, am avut un moment cand m-am dezechilibrat din cauza pantalonilor, ca ma tineau si n-am putut sa misc piciorul in timp util. Asta e! imi iau nadragi din Germania, cand ajung.

Cateva fotografii din prima zi de plimbare cu Sageata. O zi pe care n-am s-o uit. Noapte buna! elefantilor si aveti grija cu trompele alea…