my storehouse

Refuzul test – cand nu ai nici o opinie despre ce ti se propune/cere, insa vrei sa vezi reactia celui care vine cu propunerea, sa il pui intr-o situatie contrara asteptarilor lui si sa obeservi cum se descurca in ea. Poti reveni la propunere si sa o accepti, daca e convenabila pentru tine, dupa ce ai incheiat “testul” sub un pretext oarecare (ca nu ai inteles bine de la inceput ce se propune – de exemplu).

Refuzul estetic – cand respingi ceva ce este in disonanta cu bunul tau gust. Orice imagine, sunet, miros, idee care iti agreseaza simturile este un motiv de refuz estetic. Acest refuz vine in mod involuntar, se supune total simturilor si nu poate fi mimat.

Refuzul consolator – cand refuzi sa impartasesti autocompatimirea cu cineva care se complace in ea, incercand in acelasi timp sa-i deschizi perspectiva catre lucrurile din prezent cu adevarat importante si astfel il ajuti sa-si respinga, in cele din urma, singur, starea de compatimire si de refugiu in trecutul mizerabil si devastator. E un fel de empatie inversa. Sau asa ar trebui sa functioneze. Nerecomandat persoanelor slabe de inger.

Refuzul manierat – cand refuzi ceva din politete, in situatii care o cer (conventionale) si in care doresti sa creezi o anumita impresie. Functioneaza mai ales cu persoanele mai in varsta. “Nu, multumesc” este de obicei formula cea mai folosita. Dar exista si variante mai elaborate. Liber la imaginatie!

Refuzul de principiu – este o caracteristica a persoanelor indaratnice, care nu pot sa vada lumea decat prin “orificiul” stramt al butadei “eu si ceilalti”. Este usor patologic, dar se poate trata – pana acum n-am vazut oameni traind doar cu “eu”-ul lor. Sau poate sunt maestrii ai compromisului… Nu insist.

Refuzul constient – aici e mult de spus, dar o sa fac un rezumat. E probabil cel mai rar intalnit refuz si cel mai greu de acceptat pentru celalalt. Pentru ca vine din ratiune si analiza. Refuzi o situatie/idee/propunere cand o intelegi, cand esti constient de ea si ai evaluat-o prin prisma propriilor nevoi, credinte si gusturi. E o forma de refuz ce trebuie invatata, desi la nastere o primim “cadou”. (Bebelusii stiu cel mai bine sa spuna “nu”). Educatia, mediul social si familial, inhiba aceasta forma de refuz pentru ca este ne-conforma cu normele de convietuire general acceptate.

Refuzul ca forma de evadare – are o consecinta pe termen lung: refuzul conditiei umane si a istoriei. Am sa-l citez aici pe unul din autorii mei preferati, Lucian Boia, pentru ca exprima exact ce “vad” eu in mintea mea cand ma gandesc la asta.

“Omul aspira sa se elibereze de constrangeri, sa se transforme, sa-si schimbe starea in toate variantele imaginabile: ascensiune (elevatie spirituala, cunoastere, puteri supranaturale, sfintenie) sau regresie (catre natura), fuga inainte sau intoarcere la izvoare… Inventrea unei alte conditii semnifica, de asemenea, abolirea istoriei reale, cu intregul sau cortegiu de mizerii, si urmarirea unei evolutii diferite. Solutiile sunt cautate fie prin exaltarea inceputurilor (nostalgia varstei de aur), fie intr-un viitor purificat (mileniarisme religioase sau secularizate), fie dincolo de spatiul cunoscut (insule, taramuri indepartate, planete, galaxii), fie intr-un spatiu conventional (utopii). Refuzul se poate manifesta intr-un mod pasiv (fuga din fata istoriei), sau activ si chiar agresiv (tentativa de a forta destinul, de a-si impune vointa asupra mersului evenimentelor). Visul de evadare si actiune eroica se pot dealtfel combina (ca in variantele mileniariste). Aceasta lupta disperata impotriva istoriei constituie unul din fermentii cei mai puternici ai istoriei insesi.”