my storehouse

Asta pentru ca asa ii place lui Vali sa spuna. Intamplarea e de fapt o intalnire de instrumentisti de blues, care mai mult sau mai putin intamplator, isi acordeaza chitarile in aceeasi nota, isi fac un playlist ad-hoc si dau drumul la muzica. Muzica de blues, ca altfel nu eram acolo (am mai spus odata, undeva intr-o pagina prafuita de pe site-ul asta, de ce imi place blues-ul).

Seara de muzica a inceput tarziu, cred ca dupa 10, insa cafeaua cu prietenii, povestile de calatorii, dorul de duca impartasit la o masa voioasa, au facut timpul sa zboare repede si blues-ul sa ne surprinda dintr-o data placut si relaxant. Ca un prieten vechi pe care n-ai cum sa-l uiti, dar ai tot amanat sa-l suni si, cand ai scos in sfarsit telefonul sa-l apelezi, te suna el.

Primele acorduri ne-au starnit apaluze scurte, dar puternice, urmatoarele piese au fost ascultate cu tot corpul, adica in miscari de dans si maini ridicate, apoi, dupa pauza, apaluzele nu mai conteneau la sfarsitul pieselor, iar in final, baietii au trebuit sa se intoarca si sa cante inca 2 pierse, “bonus”.  Una dintre ele a fost “All my love” – cantata cu vocea de Dragosh, o piesa draga mie si lui, desigur. Recunosc, m-a luat entuziasmul pe sus si am dansat, am cantat si am aplaudat ca la un concert “greu”, in stadion (sa zicem). N-am fost singura… Pe refrenul piesei “Let the good times roll” am cantat toti, cu “dirijor” si variatiuni pe chitara. La “Mustang Sally” ne-am facut de-a dreptul de cap. Pentru ca ne-au permis (hehehe).

Trupa e veche, forumula in care a produs spectacolul de ieri seara e mai noua. Teamsters Blues Band e un nume deja cunoscut in blues-ul romanesc. La fel si Alex Tomaselli si Raul Kusak, pe care cine ii stie, ii stie mai degraba de la festivaluri de muzica buna si de la cantari (intamplari), decat de la TV sau de pe discuri. Impreuna impartasesc pasiunea asta pentru blues, dar fiecare a avut parcursul lui muzical, aspiratiile si trairile lui, caile lui personale de interactiune cu publicul, iar pe noi ne-au facut sa vibram de fiecare data cand am ascultat concertele lor, intr-o uniune de suflet si simturi cum rar ai ocazia sa vezi intre oameni.  Aseara insa s-au reunit la o cantare de exceptie. Si n-a fost prima oara, am inteles. Deci, baietii astia chiar au pus bazele unei lungi si frumoase prietenii. Raul a fost intr-o forma extraordinara, asa cum il stim (nu l-am vazut niciodata intr-o alta forma, dealtfel), Alex a facut din bas un instrument de starnit aplauze si chiote, Dragosh (Moshu) a tinut chitara in mana ca si cum tocmai o primise cadou, zambea in continuu, Vali (Carje) ne-a facut sa radem, dar a devenit serios cand s-a pus pe improvizat, ca sa-i tina isonul lui Raul, care era de neoprit la clape. Bateristul era nou (pentru mine), nu l-am mai vazut, insa a fost la aceeasi inaltime. Toata seara am fost tinuti la “cald”, ba chiar la “fierbinte” si nici nu ne-am mai gandit ca spectacolul are si sfarsit. A fost si o pauza, dar prefer sa nu vorbesc despre ea, caci a fost umpluta de organizatori de un show ieftin de stand-up, deci prefer sa uit acest aspect.

Imi doresc tot mai multe cantari cum a fost cea de-aseara, mai multi oameni care sa simta si sa comunice muzica la aceeasi intesitate, mai multe ore de muzica intr-o seara, intr-o zi, intr-o saptamana, luna, an… Pentru ca fara muzica nu se poate!