my storehouse

La Frontera

Dimineata se opri vesela in geamul casutei de lemn si lumina patrunse timida in mijlocul camerei, ca o fecioara primenita pentru impartasanie. Nu era nici cald, nici frig, iar asternutul alb dezvaluia in cateva locuri pete de culoare pe care le puteai privi usor sceptic, ca si cum te-ai afla in fata unei panze pe care pictorul n-a apucat sa traga decat cateva tuse inainte de a-si desena in minte schita noului tablou. O camasa rosu-negru si cateva nuante de cafeniu si bronz, apoi o pata de negru-corb, cu tente de alb-gri ici-colo.

Eva era inca in patul lui, dar se gandea ca o data cu sosirea diminetii, va trebui sa se rostogoleasca in patul celalalt, lipit de al lui, ca un preludiu pentru finalul acelei zile – ultima din weekend-ul pe frontiera. Isi derula in gand in primele secunde constiente ale diminetii filmul ultimei seri in tabara lui Carlos, apoi isi aminti ca ii fusese destul de frig in noaptea care tocmai se incheiase, dar nu tot timpul, ci doar la inceput, in orele in care se simtise singura. Trupul cald si greoi de langa ea se ingramadise langa perete. Isi lasa timp sa-l priveasca acoperit cu cearceaful in care incepusera sa palpaie cateva nuante aurii patrunzand pe fereastra usii de lemn, ca o promisiune ce se furiseaza in gand, dar nu poate fi rostita. Soarele era prea bland in dimineata aia, iar ea nu-si dorea decat o zi senina, fara plumb si ganduri de drum – o zi calda, dar destul de racoroasa in acelasi timp, sa o mentina treaza, lucida si calma.

Oly cobori intai din pat cu miscari vioaie, apoi pe treptele de lemn spre camera de baie si in timp ce o privi pe Eva intinsa inca in patul cu dantele de lumina aurie isi retinu un zambet de multumire, ca si cum intrase, trezit fiind, din nou in scena. iar in script, rolul lui in ziua aceea era al unui barbat dornic de o noua cucerire sau de aventuri pentru care merita sa traiesti si sa mori in acelasi timp. O vara tarzie – gandi din nou dupa noaptea in care cazusera stropi grei de ploaie – dar plina de neprevazut. Se spala pe dinti si cerceta cu atentie curtea in care se desafasurasera in ultimele doua seri atatea scene pe care le jucase aproape perfect. Eva intrase in rolul ei mai bine ca niciodata si amandoi se bucurasera de un succes deplin.

Carlos nu se trezise inca, iar pe langa locul unde noaptea se incinsese focul, dormeau cativa drumeti ce poposisera in tabara in seara dinainte. La bar nu era nimeni sau cel putin asa i se paru Evei in timp ce inainta cu pasi lenesi pe plaforma de lemn spre scarile care duceau in buza barului. Totul de lemn! Senzatia asta, de armonie cu natura, de intelgere cu oamenii cu care avea de impartit lucruri simple si neinsemnate, n-o mai avusese demult. Cam de cand plecase din casa lui Herr Cu-Cu, din Obermenzing, din gradina in care isi plantase primele ei mirodenii si ierburi.

“- Cine m-a strigat?” intreba de dupa tejghea Jesus. …In clipa asta nu pot sa va servesc, doamna draga, sunt ocupat sa-mi caut onoarea pierduta. Hohoti zgaindu-se la parul ei zburlit si fata usor umbrita, apoi se ghemui iarasi in spatele barului, scormonind in continuare.

“- Nu e nevoie sa ma servesti, tovarase” – ii raspunse ea “am baut deja o cafea si il astept pe Oly sa bem inca una aici, impreuna, dar nu e nici o graba. Unde sunt ceilalti? Chiar nu s-a mai trezit nimeni?”

“- Hmm, crezi ca tu te-ai trezit, tovarasico draga? Poate vrei sa fac eu o minune si sa arati dintr-o data treaza si proaspata ca roua din padure dimineata. Doar stii ce puteri am! Daca vrei…”

” – Nu-i nevoie, Jesus, eu imi fac minunile singura. Dupa cafea insa. Farmecele mele nu se trezesc decat dupa ce beau “potiunea magica”. Oly trebuie sa apara si nu vreau sa se sperie de puterile mele… Sa nu-i spui, te rog, asta ramane intre noi, ok?” Ii facu strengareste cu ochiul si intoarse din nou capul spre mijlocul curtii, cautandu-l din priviri pe cel care o adusese acolo, barbatul pe care trebuia sa-l urmeze in misiunea peste granita.

” – Ahhh! Cineva trebuie sa stie cum se da drumul la aparatul asta” – ofta teatral Otilia in timp ce-si aranja ceasca de cafea pe farfuriuta. “Eu nu vreau sa-l trezesc pe Carlos, dar daca trebuie…”

” – Draga mea, daca vrei, punem niste apa la fiert si turnam peste cafea in ceasca, eu asa imi fac cafeaua si de multe ori n-as da-o pe nimic altceva facut de vreun aparat sau masina sau orice alt mecanism construit de mana omului.

” – Stii ca ai dreptate, Eva? Ma duc sa vad unde e arzatorul, trebuie sa gasesc eu si un ibric p-aici…” Read the rest of this entry »