Jeff Bridges – a crazy heart I love
the craziest man alive!
iulie 24, 2011 la 11:43 am (cria's kitchen, love, movies, pentru dureri de cap, people of mine)
fetele curajoase
februarie 10, 2011 la 1:55 pm (movies, nice stories, occasionally thinking, people of mine, starea natiunii)
Mi-am amintit astazi de femeile curajoase din familia mea. Pentru ca viata bate filmul si in familia din care vin s-au nascut cateva femei curajoase, m-am imaginat la inceputul secolului trecut, incercand sa traiesc viata pe care o traiesc acum… Strabunica a ramas vaduva pe cand avea 30 de ani, a trebuit sa-si faca un trai si sa creasca (singura) 5 copii. Toti au fost la scoli si au lasat in urma lor ceva de care sa ne amintim. Bunica, fata fiind, a trecut prin “pustiul” de dupa razboi. Scolita la Bucuresti la pensionul de surori medicale (patronat de catre Regina Maria), manata in lupta pentru eradicarea unor boli cumplite de catre o generatie de medici de sacrificiu pe care i-a urmat fara ezitare, a avut o viata “pe muchie de cutit”, de-o parte a muchiei – sotul si copiii, de alta – miile de bolnavi pe care ea si detasamentul de medici si surori din Spitalul de Boli Infectioase incercau sa-i salveze. Cei 4 copii i-au adus bucurii si satisfactii, dar si deznadejde. Pe unii i-a putut ajuta, pe altii nu. Au urmat 2 matusi curajoase, apoi o verisoara. Una a luat viata de la capat cu 3 copii mici (tripleti) in brate, una s-a dus intr-un capat de tara ca sa isi urmeze sotul pe care l-a sustinut si ajutat in munca lui de “taur la glie”, alta a fost sotie de sef mecanic (navigator pe mare) si mama devotata, vaduva la 40 de ani. Ele spun ca eu le urmez. Ca poate am avut mai mult curaj decat le-a trebuit lor, …dar asta e discutabil. Eu am si o doza eficienta de nebunie.
Astazi vreau sa dau un exemplu. Din filme. Fete curajoase au existat tot timpul. In istorie ele au murit de tinere . Fie erau arse pe rug, fie se accidentau brusc si terminau socoteala la fel de repede ca barbatii curajosi: mureau la datorie. Putine au avut sansa sa traiasca mult si au devenit fete batrane. Pentru ca barbatii nu pretuiesc femeile prea curajoase pe langa casa. Despre una din povestile astea povestesc fratii Cohen intr-unul din cele mai reusite filme ale anului 2010: True Grit. Trebuie sa recunosc ca Jeff Bridges m-a impresionat mai mult decat o facuse in “Crazy Heart” (2010), iar lui Matt Damon i-am dat inca o data creditul maxim pentru un gen de film in care nu a mai jucat (decat intr-un rol secundar, in 1993, in “Geronimo”) si care a fost o revelatie pentru mine. Dar nu despre ei vreau sa povestesc, desi multe ar fi de spus. …de ce, de exemplu, lucrurile pot fi atat de transhante pentru un “copoi batran” si diferenta intre viata si moarte o face uneori o simpla virgula sau un cal rasturnat pe o anumita parte, iar pentru un “ogar tanar” sunt intotdeaua atatea intrebari de raspuns inaintea unei decizii sau a unei actiuni decisive? despre asta am eu o teorie, poate o voi dezvolta candva. Acum vreau sa dau toata atentia fetelor curajoase. Adica sa va spun despre Mattie Ross, fata care a pornit prin salbaticie, a trecut prin incercari pe viata si pe moarte (cu care fetele nu sunt obisnuite), a invatat bancheri si talhari sa negocieze la sange, a tras cu pistolul cu intentia de a omori un om, desi nu mai impuscase pe nimeni vreodata, toate astea cu un singur scop: sa isi razbune tatal ucis miseleste de catre un fost angajat betiv si neispravit. Daca tatal ei ar fi putut sa o vada, cu siguranta temerara ei aventura alaturi de cei doi barbati angajati sa vaneze raufacatorii, ar fi ajuns deja pana acum o legenda in lumea celor drepti. O fata ca toate celelalte, asa a aparut la inceputul filmului, cu o rochie neagra lunga, fara ifose, excese de superioritate sau emancipare feminina precoce. Toata faptura ei, de la bocanci pana la zambetul candid si coditele impletite, infatisa o decenta si simplitate cum rar mai vezi in ziua de azi. Mattie (de fapt fratii astia Cohen) n-a facut niciodata vreun exces, desi faptele ei au fost de la inceputul filmului exceptionale(!) Bunul ei simt, umanitatea, compasiunea, discernamantul, inteligenta ei, altruismul si curajul iesit din comun, au facut-o cel mai indragit personaj al anului 2010 pentru mine. Barbatii – cei din film macar – sunt eroi by default, adica te astepti ca ei sa fie curajosi, sa se bata cu aia rai si sa-i rapuna, sa duca la bun sfarsit o misiune, etc. Dar ea? o Fata de 14 ani…? greu de crezut ca ar putea face fatza unei astfel de provocari. Sa aduca in fata judecatorilor un criminal, sa-l caute intr-un tinut rau famat si fara sa cunoasca nimic despre locurile pe unde avea sa calatoreasa in urmarirea asta, sa suporte compania unor serifi care nu reusesc sa se inteleaga intre ei nici 5 minute, desi au un scop comun si o misiune de indeplinit, …eh, fetele astea! Cand isi pun ceva in cap, nu le mai opresti. Doar ca, in cele din urma, cand ce a fost pus in cap s-a rezolvat, ele raman singure. Si pentru ca m-am mai “lovit” de intrebarea asta de cateva ori in ultimul timp, am reusit sa gasesc impreuna cu Mattie un raspuns rezonabil. Asadar…, de ce fetele curajoase raman singure? Pai nu au timp de dragoste si alte prostii, spune Mattie, pentru ca sunt atatea de facut, atatea probleme de rezolvat (pe care numai fetele curajoase le pot rezolva), incat timpul se umple prea repede si viata ajunge la capatul celalalt dintr-o data. Fetele curajoase raman fete batrane, dar ele nu isi dau seama ca au imbatranit. Pentru ele batranetea e un moft, nu au timp nici de ea. Asa ca atata timp cat mai avem inca un strop de curaj si de indemn de a merge inainte pe calea pe care ne-am ales-o, sa nu ne oprim inca, fetelor!
movie maker!
decembrie 17, 2010 la 9:26 am (bucharest calling, movies, starea natiunii)
Luca – my favorite movie maker
(astazi, un film despre soferii din cartier)
hey hey my my
decembrie 5, 2010 la 11:44 pm (motociclism, movies, muzik, nice stories, starea natiunii)
..rock’n roll could never die!
* am gasit si originalul. Neil Young, o voce cu timbru foarte personal, un artist care la cei 65 de ani ai lui inca urca pe scena si “vrajeste” inimi de pretutindeni.
feast of friends
noiembrie 23, 2010 la 4:09 pm (bucharest calling, movies, people of mine, starea natiunii)
like Jim said…
the show must go on
noiembrie 4, 2010 la 7:12 pm (love, movies, muzik, nice stories)
Una dintre cele mai puternice interpretari ale piesei lui Queen – in “Moulin Rouge”. Dealtfel, intreaga coloana sonora a filmului (un musical superb) este excelent prelucrata si cantata.
bird on the wire
octombrie 24, 2010 la 11:49 pm (motociclism, movies, muzik, people of mine, starea natiunii)
old lady sings too! …what a lovely surprise.
Kaaaatey Sagal, folks!
SOA 3 – episode 1, 2, 3
septembrie 28, 2010 la 12:45 am (motociclism, movies, muzik)
…no milk today
& life
good to be alive!
august 20, 2010 la 6:04 pm (motociclism, movies, nice stories, ridings, travels)
uitasem cum e. 3 luni in care am trait pentru alta persoana, in care am facut orice, numai ce as fi vrut eu nu, in care am dormit in alt pat, cu alte stafii si cu furtuni care nu erau ale mele.
am reusit sa fac 1000 km in aproape 4 zile de plimbare, fara sa-mi propun asta, fara sa trag de mine si fara sa promit nimic. pur si simplu m-am simtit din nou in pielea mea. o piele noua poate, dar a mea. am intalnit tovarasi vechi de drum, am alergat si am mers la pas ca sa pot mirosi iarba si asculta fosnetul vantului in casca, am gonit la trap ca sa tin ritmul partenerilor de drum, am fugit si am revenit acasa, m-am spalat cu apa rece la dusurile sportivilor, apoi m-am balacit in marea calda, am urcat in Schei si am vazut tablouri expresioniste aproape de P-ta. Sfatului intalnind un om deosebit, am vizitat salonul de tatuaj unde o sa ajung sa ma retusez in iarna, am mancat o ciorba de peste uriasa, apoi un cartof urias umplut cu mirodenii, am baut palinca si bere, gin tonic si apa multa, ca in desert, am atipit pe muzica hard-rock, apoi m-am delectat cu “oldies but goldies” intr-un bar prieten, mi-am tuns parul si apoi l-am strans din nou la spate, ca sa intre in casca, am traspirat si m-am uscat la vant, apoi mi-am sters cateva picaturi de ploaie de pe viziera pe un drum cu serpentine de care la inceput mi-a fost frica, am invatat sa ma imprietenesc cu cei din trafic, cu frica mea de soferi, cu TIR-urile si politistii, am primit complimente si am impartit zambete ca si cum toata lumea ar fi din nou a mea. am invata sa iubesc fara sa arat asta si sa fac oamenii sa-si spuna gandurile ca si cum ar vorbi doar cu ei insisi. mi-am pierdut ceva din mandrie si din indaratnicie si am ascultat sfaturile unui prieten de departe, pe care l-am vazut o singura data. …cred ca am mai crescut putin.




