my storehouse

Nu stiu sa traduc exact ce am scris in titlu, adica nu stiu daca exista termen in romana. Asa ca am sa incerc sa il descriu, pe larg.

Cand eram copila, imi croiam singura rochiile, fustele, pantalonii si bluzele. Am avut cateva modele unicat, caci le-am facut doar pentru mine si cred ca nimeni altcineva nu le-a mai croit exact ca mine (si din acelasi material), desi tiparele erau – unele – din reviste de specialitate, gen Burda. Primii pantofi pe care i-am primit (de la maica-mea) pentru o ocazie speciala (cred ca era nunta unei verisoare) au fost facuti pe comanda. La Bucuresti! Un obicei “cultural” in familia maica-mii, tatal lor (au fost 2 fete si 3 baieti) cumpara copiilor pantofi si costume sau rochii facute pe comanda. La cizmar si la croitor.  Asa era sigur ca nu iroseste banii pe lucruri care se strica repede sau nu corespund. Nu se facea niciodata risipa, copii primeau exact ce si cat aveau nevoie, 2 perechi de incaltari pe an (asta dupa ce trecuse criza de dupa razboi), un costum – baietii, 2-3 rochii – fetele. Paltoane si pardesie, deasemenea facute pe comanda. Aveam si un croitor in familie, un unchi, care se specializase in haine de piele (gen parpalace, lungi) si cojoace (din blana de oaie), desi nu asta era meseria lui de baza, dar cererea mare…

Prima poseta de domnisoara pe care mi-am cumparat-o, a fost facuta de cineva – un artist – la fondul plastic. La fel primele mele bratari si cercei – mestesugite cu migala, in serie mica. Apoi a venit revolutia, anii ’90,  produsele de duzina (made in Turcia) au umplut piata si atelierele mestesugaresti au disparut. Nici fonduri plastice nu am mai vazut de atunci.

Cred ca mai am destule exemple de produse “hand made” pe care oamenii le fac pentru ca vor sa fie bine facute si doar pentru ei. Un moft! ai putea spune. Desi “hand made” nu-i pentru oameni mofturosi. Mai degraba pentru conoscatori.

In sfarsit, pentru ca posete am destule, pantofi pe comanda cu greu mi-as permite acum si cred ca am destui bocanci in dotare, iar hainele ma preocupa acum doar pentru ca trebuie sa ma acopar cu ceva decent cand ies din casa, am inceput sa-mi definesc stilul “cultural” prin aspectul si functionalitatea motocicletei pe care o calaresc. Asta inseamna, ca de acum incolo, nu mai am altceva de facut decat sa o customizez. Pentru ca nu stiu cum sa descriu exact ce insemana asta si cum am ajuns sa imi doresc o motocicleta custom, am sa pun aici fotografiile cu ultima motocicleta construita de Alex si echipa (Ninel, Bogdan si Gabi) in atelierul lui de Custom Bike. Eu am stat si am privit-o, am ascultat-o si am concluzionat: nu seamana cu nici o alta motocicleta pe care am vazut-o pana acum. De ce? pentru ca este facuta cu piese “croite” fix pentru ea, de niste oameni care le-au creat din pasiune si din dorinta de a-si pune amprenta personala pe o motocicleta clasica,  …one of a kind!