my storehouse

PRIETENI

Noaptea se asezase lin peste satul batut de vantul de la miazazi si de soarta care lasase de-a lungul vremii prea putine alegeri oamenilor de langa mare. Toti pescarii se intorsesera la casele lor, noaptea era timpul pentru pregatit navoadele si sporovait cu nevestele care ii vedeau asa de rar acasa. Focul din cuptorul de-afara mocnea linistit raspandind ultimele sclipiri rosietice in curtea gazdei lor, peste care se asternuse tacerea.

“- Vreau sa fim prieteni” ii spuse el incercand sa zambasca cu sinceritate. “Tu poti sa fii cea mai buna prietena a mea.”

“- Prieteni? ..dragul meu, prietenia dintre un barbat si o femeie, incepe doar atunci cand s-a terminat sexul, nu stii asta? Isi dadu cu un deget bucla de pe frunte care-i atarna peste ochi si chicotind continua ideea. “Tu si cu mine n-am facut dragoste inca si …vrei sa fim deja prieteni?! Sa presupunem ca am face asta acum, vrei sa se termine apoi imediat si de-a doua zi sa fim prieteni? Cei mai buni prieteni!? Cred ca glumesti.” Nu-si putu struni gandul vesel care-i topaia acum prin cap: “Daca tu crezi ca poti sa fii prieten cu o femeie senzuala ca mine si asta chiar inainte sa fi facut prima oara dragoste cu ea, atunci ori esti nebun, ori esti ipotent. Ori ipocrit. In ambele (sau triplele) cazuri, nu pot decat sa te las sa crezi ce vrei. Eu stiu ca prietene ca mine gasesti rar. Asta nu inseamna ca ai neaparat nevoie de mine. Ca prietena sunt foarte pretentioasa, adica nu poti sa-ti faci de cap cu mine si sa pretinzi apoi ca esti prietenul meu. Asta stiu toti cei care au incercat… Tu mai ai inca vreme sa ma cunosti. O sa te lamuresti cu timpul, ca nu de prietenia mea ai nevoie. Sa vedem ce-ti mai trece prin cap, dupa ce am sa te sarut…”.

“- Eu am mai avut prietene si nici tu nu cred ca esti inconjurata doar de femei, probabil ai in jurul tau, in cercul de cunostinte, si prieteni barbati.”

“- Desigur. Am cativa prieteni. De fapt mai multi amici, prieteni in adevaratul sens al cuvantului sunt vreo 2-3. Si culmea! Cu ei nu am facut sex. Nici nu cred ca am s-o fac vreodata, nu am fi compatibili. Eu ii numesc “exceptii”. Chiar sunt exceptionali, ca prieteni. Cu tine insa, am asa o presimtire…”

“- Ce vrei sa spui? Cum adica “o presimtire”? La ce te gandesti?”

“- Lucrurile astea nu se discuta, dragul meu. Cel mai bine e sa le ti pentru tine. Presimtirile n-aduc noroc daca sunt discutate. Ca si dorintele, nu se mai implinesc, daca le spui cu voce tare. Si n-as vrea sa fortez mana destinului.”, chicoti din nou, Read the rest of this entry »

O STEA

“- Trebuie sa plecam mereu?

– Trebuie sa stim cand se incheie o etapa din viata noastra. Daca te incapatanezi sa ramai mai mult decat e necesar, pierzi bucuria de a trai si sensul vietii. Si risti sa fii batut de Dumnezeu.

– E aspru Dumnezeu.

– Numai cu cei alesi.”

(Al cincilea munte – P. Coelho)

* * *

“- Vreau sa vin cu tine.” spuse baiatul. “- N-am fost niciodata in lume. Ia-ma cu tine! N-o sa te supar.”

“- Stiu ca n-ai sa ma superi.” raspunse femeia. “- Eu nu pot sa ma supar pe tine, dar n-am sa te iau la drumul asta. E greu si periculos. Sunt multe ispite pe el, multe bariere si iscoade. Nu vreau sa te confrunti cu ele acum. Ai invatat multe si esti un copil curajos. Mai trebuie sa cresti, insa, ca sa afli ce e durerea. Frica, o stii. Ai cunoscut si frigul, si setea, si sudoarea. Insa nu vreau sa stii de-acum ce-i deznadejdea. Ai timp… Eu am sa plec in zori. Trebuie sa pornesc cat mai devreme, drumul e lung si nu stiu ce m-asteapta.

“- Nu vreau sa te las singura! Vreau sa merg cu tine, oriunde vei merge. Ai nevoie de mine, stii asta. Am sa muncesc si am sa fac totul impreuna cu tine. N-am sa te dezamagesc, ai sa vezi.”

“- Stiu ca poti face tot ce pot face eu, copile, dar dupa ce vei termina toate astea tristetea te va cuprinde si va trebui sa-ti inabusi furia si sa invingi teama care ti se va strecura in suflet cu fiecare noua incercare. Vei fi nevoit sa poti tot. Iar eu cred ca e prea devreme. Esti inca un copil, nu vezi?”

“- Da, dar sunt un copil mare. Am crescut repede, doar stii. Pot sa fac ce nu multi copii fac la varsta mea. M-ai invatat sa iubesc si sa cred in oameni, m-ai invatat cum sa caut adevarul si am invatat sa visez. Sunt puternic! Ai nevoie de mine, asa cum eu am de tine.”

“- Asa e. Mai e insa mult pana cand vei face lucrurile ca un adult. Astept o zi in care sa te pot duce in locuri minunate. Un timp pe care sa-l petrecem impreuna calatorind fara tinta. Eu cred ca doar calatorind poti cunoaste lumea si pe tine insuti. Si pe cei de langa tine. Dar timpul asta nu a venit inca. Vreau sa intelegi si asta, asa cum le-ai inteles pe toate. Eu nu plec acum pentru ca imi doresc, ci pentru ca trebuie sa ajung inapoi cu o misiune indeplinita. Pentru asta am nevoie sa ma astepti, sa fii aici cand ma voi intoarce.”

Astepta sa rasara stelele, sa-si incerce din nou priceperea de-a se orienta dupa ele. Sa recunoasca adica constelatiile, astrii solitari si sa observe – poate – nebuloasele trecatoare. Nu mai era mult si steaua ei avea sa lumineze iar deasupra balconului, ca-n fiecare seara. Numai ca seara aia era ultima pe care o petrecea in intunericul pe care-l cunostea prea bine. In scurt timp avea sa innopteze in locuri straine, pe care le stia doar dupa nume. Isi aprinse o tigara Read the rest of this entry »

ZAMBETUL CARE A STRABATUT SUFLETUL

Intr-o dimineata care nu-i adusese nici un gand precis, fata brutarului privea pe fereastra cum se adunase o mana de nori grabiti si, inainte sa inchida geamul, printre primii stopi de ploaie, zari fata zambitoare a tobosarului de la circ. Era de fapt si clown, si tobosar, si iluzionist in acelasi timp si isi ducea traiul in circul care venise in urma cu o luna in orasul lor. El se ocupa si de aprovizionarea circului cu alimente si tot ce aveau nevoie oamenii si animalele de pe-o zi pe alta. Asa ca in drumurile lui trecea deseori pe langa ferestra fetei brutarului. Zambea adesea si oamenii din oras il percepeau ca pe unul de-al lor. Doar ca atunci cand era clown, in spectacol, pe copiii cei mici ii facea sa planga, desi cei mari radeau tot timpul. Cei mici nu rad si nu plang niciodata fara motiv, ei sunt tot timpul sinceri. Din cauza asta, in randul parintilor aparusera voci care transmiteau o oarecare aversitate fata de tabara de la marginea orasului si unii dintre ei nu-si doreau decat ca circul sa-si continue pelerinajul cat mai curand. Costumul clown-ului era mai degraba comic decat infricosator, insa statura lui inalta parea nepotrivita cumva cu acea salopeta din atlas lila cu dungi galbene, iar conturul mult prea larg pictat in jurul gurii ii dadea o aparenta de animal fantastic si asta-i facea probabil pe cei mici sa creada ca e ceva de speriat.

In timpul zilei, adica atunci cand venea in oras pentru cumparaturi, zambetul lui era intelegator si parca resemnat. Stia ca oamenii nu-l vad decat ca pe cel care joaca rolul clownului sau iluzionistului sau ca pe cel care bate toba. Doar fata brutarului il vedea altfel. Ea putea citi in zambetul lui bucuria copilaroasa, spontana si fara motiv, iar in ochii lui vedea imagini din tarile pe unde calatorise. Ar fi vrut sa-i povesteasca despre locurile pe unde traise si sa imparta cu ea magia descoperirilor lui, nu iluziile de moment pe care le doreau spectatorii din cupola circului. Fata brutarului nu plecase niciunde de cand se nascuse, singurul loc pe care il cunostea era casa parintilor si orasul in care traise toate evenimentele vietii ei. La fel cum un copac isi trage seva din pamantul in care a incoltit, ea crescuse in curtea copilariei ei bucurandu-se de grija parinteasca si siguranta unui pamant stabil si roditor.

Brutaria era o traditie in familia fetei. Bunicul ei isi pusese toata puterea de munca si iscusinta in pastrarea acestei mici afaceri de familie in timpul razboiului si de aceea fiul lui cel mare, tatal ei, avea acum datoria de a intretine speranta batranului ca in cuptorul care nu inceta sa arda de atata vreme se va coace in continuare painea obstei, cea de toate zilele. Fata brutarului stia ca in sinea lui, tatal ei isi dorea ca ea sa gaseasca un sot care sa continue traditia si caruia sa-i placa munca la brutarie. N-avea un fiu, insa Read the rest of this entry »

O SCRISOARE

Inima e un organ puternic. Unul cu muschi adica, cu fibre de muschi. Fibre care se intind si destind, mai tot timpul. deh! asta-i scopul lor in viata. Sunt muschi in corp, pe care ii folosim rar si altii pe care ii folosim mai des. Muschii inimii functioneaza continuu, cu alte cuvinte sunt cei mai activi din corp. Hm, cum ar arata un program de fitness pentru inima?

Toti oamenii au inimi puternice, doar ca ele arata diferit. Unele sunt mari si incapatoare, altele mici, cu diverse deficiente de spatiul. Sa zicem ca sunt sentimente care trec prin inima si o destind, altele care, dimpotrva, o contracta si unele care o aduc intr-o forma rigida (tzeapana). Despre ele putem sa vorbim in sedintele de fitness, cu trainerii. Pentru ca numai ei ne pot crea un program de antrenament corespunzator, eficient.

“- Hai sa facem un antrenament!”, zise ea desfacandu-se la camasa. “Eu simt ca am lancezit… Am si avut tensiune mica azi. Am pus pe seama vremii, …stii, presiune atmosferica mica, umezeala, d-astea”.

“- Hanny, nu sunt in cea mai buna forma astazi. Am avut de rezolvat o carutza de probleme la servici, ma doare capul! Vrei sa fac si infarct?” rase el zgomotos, dupa ce isi scoase picioarele din pantofii Paciotti maro, fara gaurele.

“- Dragul meu, daca faci infarct, te voi resuscita cu cea mai mare placere. Ai uitat ca tocmai am terminat cursurile de prim ajutor? Ai fi primul meu pacient.” Se apropie de el cu miscari moi si-l cuprinse dragastos de mijloc. “Uite, vrei sa-ti arat cum te readuc la viata?…” Ii prinse cu mana stanga mandibula si o stranse mai puternic decat invatase la curs, intre police si index, aplicand o presiune simultana pe incheietura dintre maxilar si mandibula. Cand gura lui se deschise involuntar, il saruta apasat transferandu-i o cantitate substantiala de aer din gura ei. “Gata! traiesti.” Isi desprinse mana de pe fata lui si se prabusi in hohote de ras pe canapeaua de langa fereastra. Afara era o vreme greu de descris. Cerul era “imbibat” in vreo patru nuante de gri, cadea o ploaie marunta de abia se vedeau stropii si aerul era insuportabil de cald. Din cand in cand vantul se ratacea printre frunzele copacului din fata balconului, care aveau o culoare indecisa. “Mne”, isi spuse ea in gand, “N-am sa stau sa ma uit la televizor pe vremea asta.” Se uita la ceas, era 9 fara un sfert. Prea devreme ca sa-si faca tabieturile de culcare, prea tarziu ca sa mai intreprinda ceva in oras. “Hai sa facem un antrenament!” repeta, de data asta afisand un zambet candid, rugator chiar.

“- Bineee…, dar nu mai mult de juma’ de ora, te rog. Incepe un meci la 9:30, vreau sa-l vad.”

“- Cine joaca?”

“- Anglia cu America. Am sa stau acasa sa vad meciul acasa, daca n-ai nimic impotriva.”

“- Poti sa vezi meciul unde vrei tu, eu am sa ma duc in dormitor sa meditez… De fapt, nu, am sa stau cu tine, cat vezi meciul.”

“- N-ai mai stat de mult cu mine la un meci. Ai de gand sa-mi spui ceva important in seara asta? S-a intamplat ceva, hanny?”

“- A, nu, nimic, nimicutz!” rase ea gudurandu-se. “Doar ca ultima data cand te-am auzit vorbind porcos m-am excitat. Presimt ca Anglia o sa joace prost in seara asta. Si ma gandesc ca dupa meci, …cine stie, poate o sa facem dragoste.”

“- Nu-mi place presimtirea asta a ta. De fapt, de cand ai tu presentimente in ce priveste fotbalul?”

“- N-am. Dar face parte din antrenament, puiule. Imagineaza-ti ca am”.

“- Bine, imi imaginez. Nu, mai bine hai sa schimbam tema. Vreau un antrenament pe bune. Incepem?”

“- Da, te las pe tine sa alegi de data asta. Hai, e deja 9 si vreau sa-ti dau si sa mananci, sa fac cina adica, pana nu te captiveaza total meciul ala.”

“- Sa zicem ca suntem amandoi acasa, dupa o zi istovitoare de munca, ca azi. Venim la ora obisnuita de la serivici, ne e foame, suntem obositi si rutina e aceeasi. Doar ca avem copii, …sa zicem doi. Tu vrei sa concediezi dadaca si sa o aduci pe mama ta sa stea cu noi, cu copiii. Numai ca eu n-am sa fiu niciodata de acord cu ideea asta. O iubesc pe mama ta, nu ma intelege gresit, dar nu pot sa accept gandul ca va sta aici, permanent si irevocabil. Trebuie sa intelegi, hanny, ca tin la intimitatea noastra, Read the rest of this entry »