Eul

“…Si atunci cum sa nu te amuzi cand te descoperi aparand cu putere iluzia Eului? Si chiar investigand aceste mecanisme de aparare, natura si configuratia lor ? Este ca si cum ai incerca sa impingi intunericul afara din camera. Este o sarcina imposibila. Te poti stradui ore in sir. Poti incerca sa-l impingi de la sanga a dreapta, apoi invers. Poti incerca sa-l impachetezi. Poti sta chiar dincolo de usa, vorbindu-i frumos si momindu-l catre tine. Oricine cunoaste natura intunericului si asista la acest spectacol (foarte serios pentru tine), o vreme se va distra copios. Toate aceste incercari sunt hazlii, pana la un punct. Dincolo de acest punct, amuzamentul este inlocuit de compasiune. Celui ce se masoara cu intnericul ii vei vorbi despre avantajele producerii de lumina (lumina intelegerii, desigur). Din proprie experienta, iti spun ca ideea va fi acceptata numai daca omul nostru este la capatul puterilor, daca e epuizat, pentru ca nimic din ce a incercat nu a mers. Chiar si dupa ce aprinde primul bat de chibrit, nu e exclus sa reia lupta corp la corp cu intunericul. Obiceiurile mor greu.”

got to be true to yourself, once!

Ziggy-Ziggy Marley!

another cup of coffee

Mike and the Mechanics, of course.

And she pours herself another cup of coffee/As the pictures leave a clean place on the wall/And it’s in between the leaving and the loving/That’s when looking back’s the hardest part of all.

duminica in familie

Astazi am avut o invitatie la cina. L-am luat pe Herr cu-cu de brat si am plecat cu voie buna catre locul faptei. Nu pe jos, a venit cineva sa ne ia cu masina, sunt vreo 15 km totusi de mers pana la Wendlands. Drumul in masina a fost linistit, din 4 pasageri si un sofer nu stiu daca au schimbat toti cate o replica unul cu altul. A fost mai bine asa, …aveam sa-mi dau pe urma seama ca intre persoanele de fata, tacerea e cuvantul de legatura.

Am ajuns si am fost intampinati cu un zambet familiar de catre stapana casei, o doamna. Masa era frumos aranjata, tot serviciul de masa era in nuante de verde cu alb, pahare de vin de cea mai buna calitate, pahare de apa si restul. Ne-am asezat intai in living, am facut conversatie usoara si am baut un liqeur. Cei mai in varsta Wendlands mi-au povestit cum au vizitat ei Romania in 197… si ce le-a placut atunci mai tare (Bucurestiul!), apoi m-au intrebat despre ce faceam eu inainte in Romania si cum de m-am hotarat sa-mi schimb viata/profesia, sa vin aici, sa-mi las copilul acasa, …etc. Le-am povestit pe scurt cum stau lucrurile, fara sa intru in amanunte pesonale.  Evident ca s-au intrebat daca am un barbat acasa (casatorita?) si apoi au schimbat subiectul imediat ce au aflat ca n-am.  Am discutat apoi despre vreme, pana s-au pus bucatele pe masa. Meniul a fost de exceptie! Niste rulade din friptura de vita cum n-am mai mancat inainte, iar desertul foarte tentant (desi imi propusesem sa nu mai manac, ma tineam deja cu mainile de burta…, n-am rezistat ispitei!), ceva ce iarasi nu am avut ocazia sa gust. Dupa liqeur si vin si rom-ul din desert, a urmat un rachiu, nu stiu din ce era facut anume, dar avea  culoare interesanta. Eu l-am evitat. Insa nu si cei doi Wendlands, tatal si fiu. Din combinata mai sus amintita s-a pornit o discutie tematica aprinsa pe care eu a trebuit s-o mediez oarecum, in sensul ca eram fix la mijloc, adica la jumatatea distantei – la masa – dintre cei doi. Ar trebui sa descriu personajele macar in trecere, ca sa intelegeti cam cum m-am distrat eu in seara asta, dar mi s-a facut chef de-o tigara, asa ca aman subiectul si rezum tematica: batranul om de stiinta (biolog) si fiul profesor si liberal dupa convingeri s-au luat la “hartza” pe tema asigurarilor sociale, mai precis serviciile medicale din sistemul de asigurari existent. Revin! ca a fost prea misto disputa sa nu o scriu (altfel, s-ar putea sa o uit…). Asa, cel tanar si-a aprins pipa si a deschis inca o sticla de vin (rosu) in timp ce desertul era adus de la rece pe masa. Herr cu-cu a declarat ca el nu mai are nici nu gand si ca nu e dispus sa participe la discutie, oricare ar fi subiectul, dar mai ales ca se prefigura o contradictiile “stiintfica” intre generatii. Wendlandul batran si-a exprimat transant nemultumirea vis-a-vis de politica actuala a partidului democrat (in putere aici) care defavorizeaza generatia celor care au luptat in razboi (WW2) si au suferit ptr. tara si popor, sacrificandu-se pentru binele natiunii, una superioara bineinteles. Trecand peste introducerea (interesanta dealtfel) pe care cercetatorul biolog a nuantat-o in special pornind de la relativitate si alunecand apoi in domeniul nutritiei si al starii de sanatate a populatiei (aia trecuta de 75 de ani), am ajuns, fara sa ne propunem (unii intre noi) la greselile istorice ale guvernarii germane de dupa al doilea razboi mondial. Fiul n-a fost de acord ca lobby-ul politic al democratilor a generat situatia critica in sistemul medical actual, motivul fiind, dupa parerea lui, imbatranirea populatiei. Cand s-au pus bazele sistemului de asigurari care a functionat timp de decenii destul de bine (in valoare absoluta), populatia tanara si muncitoare era majoritara, acum piramida demografica s-a rasturnat cu susul in jos (respectiv varful ei e la baza) si e normal ca sisteml sa fie depasit si sa nu faca fata cerintelor actuale. Batranul, pe de alta parte, e convins ca asta e “lucrare” facuta de companiile de medicamente care castiga enorm din vanzari si ca situatia e intretinuta actualmente de lipsa unor masuri de solidaritate sociala care au fost eliminate din sistem odata cu cresterea puterii economice si diferentierea generatiilor post-razbel, pe baza de profit. O generatie de sacrificiu! asa considera omul de stiinta generatia din care face parte. Eu, incercand sa fiu neutra, i-am explicat biologului ca fiecare generatie are ceva de sacrificat si ca nu exista oricum dreptate pe lume si nici sisteme perfecte. Apoi am incercat sa-i induc cumva, in spiritul stiintei exacte, ideea ca banii sunt in fond niste cifre si ca toate decizile se iau pana la urma matematic, contabiliceste, mai precis. Fiul a fost de acord ca nu exista o solutie de moment si ca va trebui sa treaca timp ca sa se perfectioneze un sistem medical trainic si corespunzator piramidei asteia rasturnate. Timp pe care noi, desigur nu-l avem, au declarat firesc ambele parti.  Batranul a devenit nervos, asta pentru ca sotia lui, mama bioloaga (si ea) are o boala cronica care trebuie tratata scump. Asigurarile medicale nu acopera decat o parte din costuri, desi in urma cu zeci de ani, le acopereau integral. Ceea ce e deja un motiv de nemultumire permanenta pentru batranul pensionar. Fiul isi iubeste mama (pe amandoi parintii dealtel) si ar fi vrut sa o poata ajuta cu medicamentele, operata si restul, dar bugetul familie nu permite… Asa ca scapa cine poate! La coltul opus de masa, fata in fata cu batranul om de stiinta, statea fiica profesorului, studenta, profesoara in devenire si ea. E tanara, dar stie deja destule. Si despre razboi, si despre economie, dar mai ales despre bani. Stie ca ea cand o sa munceasca o sa plateasca taxe destul de mari ca sa sustina sistemul social care trebuie sa-si faca in contnuare datoria fata de generatia care a trait razboiul si cele de dupa. Doar ca acestia au devenit tot mai multi, cu fiecare an ce trece, din ce in ce mai multi pensionari si oameni care nu mai muncesc, ca nu mai vor ei. Si stie ca sunt vreo 2 generatii care dupa anii 60 n-au procreat, ca in epoca hippie copii nu-si prea aveau locul (tocmai aparusera anticonceptionalele). Deci mai putini oameni activi in secolul 21, asa a iesit la carti. Nici ea nu e de acord ca acum sa plateasca generatia ei (tanara) taxe coplesitoare, din spirit de solidaritate …cu o generatie care refuza sa dispara (pentru ca aici calitatea vietii e ridicata si asta a condus la longevitate, nu?). Se pare ca tot evreii sunt de vina. Aveam ceva indoieli, dar pana la final mi-a fost clar, poporul german este mereu deasupra, in viziunea omului de stiinta. Numai ca n-a trait Hitler destul! Domnul savant a fost ranit pe front de 3 ori, era tanar, a supravietuit. La fel si convingerile lui naziste(!) Nu as fi banuit ca e manat de sentimente profunde, dar cand mi-a declarat sincer si cu glas rasunator ca “ei”, adica garda nationalista a facut totul ca poporul german sa depaseasca perioada de reconstructie de dupa razboi si apoi sa o ia de la capat cu implinirea idealurilor marete, mi-am dat seama ca stau in dreapta unui fost fascist, originar din Est. Norocul lui ca n-a ramas de partea cealalta a Berlinului, ca ar fi murit desigur dupa gratii…

Tema interesanta, participantii pregatiti, mi-am frecat mainile si am urmarit cu interes meciul. Din cand in cand imi dadea coate pe sub masa Herr cu-cu care statea asezat in dreapta mea, iar fiica lui, sotia profesorului, ma privea zambind mereu cu alt inteles, vrand parca sa-mi explice, fara cuvinte, ca asa e de fiecare data cand se aseaza cele 3 generatii la masa comuna.  Oamenii au mancat totusi impreuna, meniul a fost reusit cum spuneam… Batrana doamna bioloaga n-a scos decat o replica tot timpul meciului,  plina de inteles: “cred ca s-a facut timpul sa mergem acasa, dear“. Toti se uitau parca putin jenati la mine, mai precis nu se uitau direct, ci tangent. Fiica studenta mi-a explicat ca asa e de la schnaps, vin si liqeur, dar eu cred ca asta e doar pretextul. Batranul om de stiinta, pedant, mi-a tinut haina sa o imbrac, apoi mi-a declarat jovial: “acum stiti in ce societate ati intrat”.

In masina s-a asternut din nou tacerea, la intoarcere. Sotia profesorului mi-a promis ca imi copiaza retetele din meniu, pe care vreau neaparat sa le incerc acasa. Maine ne intalnim din nou sa mergem impreuna la curs. O seara reusita, selbstverständlich!

azi i-am dat cascaval

l-a halit, apoi a plecat cu ultima bucata-n cioc, probabil sa o duca cuiva…

corbul asta devine de-al casei, incep sa ma obisnuiesc cu el, maine ii dau sa manance perisoare (din ciorba), apoi ceva fructe, meniu diversificat :) a mai venit cu un tovaras astazi sau poate cu sotia, nu stiu, inca nu-i pot diferentia.

ton – semiton – salata cu ton

In timp ce Herr Cu-Cu a exersat la pian niste “bucati” din Chopin, eu am stat de vorba putin cu Dl. Corb si cu o cotofana, apoi am dres salala de  ton cu lamaie, ulei de masline si coriandru.

Prajitura

Azi a sunat cineva la usa, deschid – postasul. Cu el era inca cineva: Frau Mertens. Amandoi au venit de-o data, unul a adus o scrisoare si ceva reclame, alta a adus o prajitura.

Incep sa ma simt un pic acasa aici. Prajitura e cu nuci si cacao, home made. Ce m-a amuzat a fost ca Frau Mertens a venit cu prajitura alergand (ea sta la vreo 15 min. de mers pe jos de noi), adica era la ora de jogging (imbracata in costum de alergat, d-ala mulat pe corp, pantofi de jogging, tot tacamu’). Mi-o si imaginez cu caserola in mana venind pe aleea care merge de-a lungul raului Würm, atenta si la gheata care acum se itzeste de sub zapada topita ieri, si la prajitura, sa n-o rastoarne. Ce femeie! Are 4 copiii, intre care cel mai mic face 18 ani la vara. Mi-a marturisit ca abia asteapta sa se mute cei doi mai mari de acasa, ca i-a cam ajuns. Cel mai mare tocmai s-a facut politist si in 2-3 luni isi ia talpasita (acum are salariul bun mi-a zis, isi va permite). Urmatorul studiaza ceva, dar va pleca si el sa locuiasca cu alti colegi. Ramane cu 2 pana la sfarsitul anului. Asa inseamna ca nu va mai trebui sa mearga la 3 joburi, o sa-i ajunga 1 sau 2. Ce femeie! Sotul ei nu stiu ce lucreaza, dar e inca activ si el. Sa tii o casa aici, cu 4 copiii, nu e o treaba simpla. Si totusi nici n-am vazut pe nimeni sa se planga de ceva aici sau sa spuna ca-i e greu. Ba chiar zambesc oamenii astia si cand iti vorbesc te privesc in ochi, cu interes. Si cand fac prajituri, impart cu ceilalti :)

Picture

o dedicatie pentru o fata draga mie:

galusco, o fotografie …sta acolo unde o pui. gaseste-i locul si mergi mai departe.

P.S. yeah… “I wonder if I ever change my ways”

blue sky

sometimes …I feel blue (again)

Nymphenburg Schlosspark:

Despre speranta

Uneori simtim ca toate lucrurile se duc in jos, ca intr-o avalansa care o sa rupa toti copacii si pe care n-o poate opri nimeni sa stearga tot ce gaseste in cale, mort sau viu.

Avalansa asta insa nu se produce decat cu interventii. Adica lucrurile stau bine-mersi acolo, in ordinea lor, pana cand ceva sau cineva le trimite o vibratie care face ca energia potentiala a acestora sa se transforme in energie cinetica, adica avalansa. Uneori, lucrul mecanic produs poate fi benefic, tie sau altora, depinde de sistem, dar in cele mai multe cazuri efectul este dezastruos. Pentru ca e la vale si …nu la deal. Am inceput sa aberez, stiu, dar asta e pagina mea si fac ce vreau in ea.

Asteptarile noastre se comporta uneori haotic, de aceea pot genera vibratii nefaste care ajung acolo sus la lucrurile frumos ordonate. E, din acest motiv, sperana mea pentru sezonul asta, este sa nu am nici un fel de asteptari. Mai precis, sa pot astepta orice, cu acelasi entuziasm cu care astept …nimic. De fiecare data cand ne dorim ceva, ne legam acea dorinta de persoane, conjucturi si evenimente pe care nu le putem influenta, dar le putem intelege. Daca vrem. Eu sper ca anul asta sa vreau sa inteleg mai bine lucrurile pe care le doresc in viata mea si sa le accept, asa cum vor ele sa vina. Si cand vor sa vina.

Speranta ne apropie de fiecare data de ceea ce vrem sa fim, ne da o directie nu catre starea noastra ideala, ci catre cel mai bun posibil mod de a ne reprezenta.

Unii spera ca in viata vor deveni cineva sau ca vor avea lucruri pe care altii nu le au, altii isi pun sperantele in viata de apoi, dar toti traiesc dupa norme si reguli pe care societatea lor le diferentiaza in functie de ordinea ei interna. Foarte putini spera sa fie indivizi care se pot defini in orice sistem ar ajunge sa functioneze, persoane care isi pot construi un statut de sine statator si nu apartinand unei clase. Eu asta am sperat tot timpul. Sa ma pot raporta echilibrat in orice sistem as functiona, pastrandu-mi integritatea, mintea si sufletul in parametrii normali. Cred ca am reusit de multe ori, dar …sper in continuare. Ordinea mea interioara se construieste in functie de coordonatele sistemului in care ma decid sa traiesc. O ordine “instabila”, daca stau sa ma gandesc in cate sisteme am avut ocazia sa ma “instalez”. Totusi, fiecare inceput aduce o invatatura noua, iar cu fiecare sfarsit iti descoperi o forta mai mare si o speranta noua. Avantajele schimbari! De dezavantaje nu vreau sa amintesc acum. E sambata seara si tocmai am pus la frigider prima mea prajitura facuta aici, de fapt …printre primele 5 prajituri pe care le-am facut vreodata(!) si maine am musafiri, la degustare, deci imi rezerv timp pentru dezavantajele “meseriei” de “schimbator” intr-o alta viata. :)

« Articole mai vechi